Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

marți, 26 septembrie 2017

Coloana (ne)vertebrală

Până mai ieri, Occidentul reprezenta pentru unii dintre noi o ruină, un monstru de corupţie, întruchiparea lăcomiei imperialismului celui mai sălbatic. Sovieticul în schimb, le era camarad. Împotriva aproapelui câteodată.

Apoi... principiile au basculat, s-au dat cu cracii-n sus, şi occidentalul li-i frate bun acum, de sânge, în vreme ce rusul a ajuns baubau.

A se observa aici asemănarea între mentalitatea societăţii şi cea a individului.
Care până la urmă, una peste alta, se cam împletesc, ele fiind în bună măsură consubstanţiale.

duminică, 24 septembrie 2017

Preambul la totalitarism


Abuzurile ce se vor putea comite, dacă şi în legea propriu-zisă se vor păstra, atât terminologia cât şi cheia logică prezentate în ştirea de mai sus, sunt atât de multe şi de variate, încât, în rahat, nici n-am să-mi mai pierd vremea să scriu despre ele. Orice om cu creier şi cu judecată vede asta.
Prostia, un fel de shotgun. Dar unul cu amortizor.


Corect. Să încetăm să mai băgăm aspiratorul, să mai scuturăm o cârpă de praf, Doamne fereşte să mai facem câte o reparaţie prin casă. Să aşteptăm, cuminţi, în linişte, să ne mănânce pe toţi, râia şi gândacii.

vineri, 22 septembrie 2017

Norocul nostru

Norocul nostru că încă suntem muritori. Altfel, gândiţi-vă ce am fi fost în stare să ne facem unii altora dacă viaţa ar fi fost veşnică. Ce am fi fost în stare să îi facem semenului pentru a ne conserva propria eternitate.

Am fi trăit o nebunie, un calvar.
Uită grabnic binele pe care l-ai făcut. Altminteri orgoliul tău va aştepta răsplată. Şi atunci nu se mai cheamă c-ai făcut un bine, ci negoţ.
Aproape orice lucru pe lumea asta este capabil să inspire. De aia-i musai ca omul să aibă mare grijă încotro priveşte.
Sabia pe care ai forjat-o ieri şi pe care astăzi o ascuţi, mâine ar putea să îţi reteze capul.
Unele întrebări, prin chiar felul în care sunt formulate, sau prin subiectul lor, aşteaptă minciuna, o invită.

miercuri, 20 septembrie 2017

Eşti ceea ce ai învăţat să fii.
Mergi cu căutările tale din cauză în cauză, şi ai să ajungi invariabil la animalitatea omului, la supremaţia naturalului asupra oricărei forme de morală.
Omul pune vorbă multă acolo unde nu poate pune faptă. Sau unde nu vrea să pună.
Ghinionul succesului

Prea mândru fiind de ceea ce faci bine, rar te gândeşti la ceea ce faci rău.
De ce evoluează omul? De frică, bănuiesc. De frica morţii.

marți, 19 septembrie 2017

Filozofia necrofagului

...dacă dă Dumnezeu, bine. Dacă nu, aia e, mai aşteptăm până se-ndură.
Nu de puţine ori omul îşi ascunde slăbiciunea, teama de-a spune lucrurilor pe nume, în spatele unei politeţi sterpe, construite, una ce nu are nimic comun cu cea reală, nestudiată.
Piramidele nu au încetat nicicând cu adevărat să se construiască. E plin pământul de ele. Atât că în prezent au alte forme şi-ajung la alte înălţimi.
Două „meserii” la fel de grele: aceea de istoric şi aceea de profet. Căci nimic nu poate face trecutul mai limpede ca viitorul, atâta vreme cât istoria-i scrisă cu mâna slabă şi coruptibilă a omului.
Ein Mann, ein Wort. Ein Wort, ein... poligraf.

Vreţi o invenţie de geniu, o aplicaţie de excepţie a ştiinţei? Doamnelor şi domnilor, daţi-mi, vă rog, voie să vă prezint... poligraful.

Martor mi-e Dumnezeu, aş pune câte unul la fiecare colţ de stradă.
Să-l văd atunci pe mincinos ce-ar face.
Lupul îşi schimbă părul dar... e totuşi băiat corect. Aproape.

Admir pe undeva sinceritatea animalului. Lupul nu vine să-mi ţină lecţii de umanism, de solidaritate, de milă, nu. El pur şi simplu vine, îmi înhaţă oaia şi fuge cu ea în pădure. Punct. N-o arde filozofic. N-are timp de nuanţe, de dialectică, nu-mi lasă-n urmă bilete de mulţumire sau apologii patetic-siropoase... El n-are timp decât să fie lup. Şi asta face. Onest... pe faţă, fără măşti, fără zorzoane.

luni, 18 septembrie 2017

Minuscul ultragiu

Haina statului, ca simbol al autorităţii, se respectă by default numai atunci când se găseşte pe umeraş, atârnată în cuier sau aşezată pe spătarul scaunului.

Altfel, când e pe umerii cuiva, însuşi purtătorul, prin comportarea sa, e obligat s-o onoreze cel dintâi.
Sistematicul celui slab este dat de aleatorul celui puternic.
De îndată ce omul începe să prindă oarecare putere asupra realităţii, (de fapt, de îndată ce începe să îşi autoconfecţioneze iluzia acestei puteri) începe şi să-i devină aproape cu neputinţă să se abţină de la a o abuza, de la a o călca-n picioare.
Artificialul - unul din micile inconveniente ale educaţiei noastre

Proclamă impunitate generală pentru un an de zile şi în mai puţin de patru ceasuri ne vom fi întors aproape cu toţii la loc în coronament, printre macaci.

Apoi, în a trei sute şaizeci şi şasea zi, totul va reveni la normal. Vom coborî, ne vom saluta politicos între noi, ne vom zâmbi amabil unii altora...

...ne vom civiliza din nou.
Se poate trăi şi (cât de cât) luminat şi imbecil, nu e (aproape) nicio problemă.
Conştiinţa se face, se modelează. Aproape nimeni nu se naşte de la bun început om.
Cel ce fură fără să fie nevoit, scoate la iveală şi hoţia celui ce bagă mâna-n buzunar de foame.

vineri, 15 septembrie 2017

Probabil că nu sărăcia în sine dezbină oamenii. Cel puţin nu într-atât pe cât sunt apte să o facă reaua învăţătură şi prostul exemplu.
Omul împins să lupte, să mintă, să fure, să... etc.

Am auzit replica asta într-un film şi plăcându-mi, într-o formă aproximativă, atât pe cât mă ajută memoria, o împart aici cu voi: „Dacă vei lovi încontinuu un câine, la un moment dat, el va muşca”.