Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

joi, 13 iulie 2017

Ceea ce nu te doboară, te-ar putea face, în circumstanţe optime, ceva mai tare. Presupun.


Rău e că în acest caz, cei vârstnici, cel puţin o parte dintre ei, tind să vădească un mod de a gândi cel puţin stupid.

Bine e în schimb, oricât de ciudat ar putea părea, că cei mai tineri prind a se obişnui de cruzi cu nedreptatea şi cu prostia semenului, căci aşa de des şi aşa de tare se vor izbi de ele în viaţă, încât nici n-au habar acum, sărmanii.

miercuri, 5 iulie 2017

Stupidul lăcomiei

Mulţi se trudesc, săracii, pentru a-i umple lacomului buzunarele.

Buzunare pe care vreun prost, sau soarta, le pot goli într-o clipită.
Mici răutăţi

Ne-a luat câteva zeci, dacă nu sute de mii de ani de existenţă, ca să aprindem primul bec. Şi şi cu ăla s-a chinuit domnul Edison de i-au sărit capacele.

În rahat, încă un pic şi îl inventa maimuţa înaintea noastră.
Mersul vieţii

Din când în când, sătul de propria-i mizerie şi dobitocie, omul mai apucă şi pe calea cea bună. Şi o face cât se poate de sincer, de hotărât, dând astfel curs unei necesităţi intense şi nesimulate. O face pentru că i-o cere practic organismul, chestia asta reprezentând pentru el, dacă vreţi, un soi de tratament de dezintoxicare.

Apoi, după o vreme, fatalitate – chemarea vechilor obiceiuri se face iarăşi auzită şi omul se întoarce la loc în mocirla şi în otrava lui.

Iar biciul, gratiile sau ocara, nu au nici cea mai mică putere împotriva demonilor ce-l mână de la spate. Aş zice uneori că dimpotrivă, mai tare îi aţâţă.
O parte din dezastrele care au marcat istoria omenirii cred că au fost mai curând rezultatul unui prost management al plictiselii decât urmarea unor cauze cu adevărat complexe.
Mici absurdităţi

Amuzant la om, dacă se poate spune aşa, este că se străduieşte al dracului de tare să-şi prelungească exact partea cea mai de căcat a vieţii, adică bătrâneţea.

Iar pentru asta îşi sacrifică serios copilăria şi mai cu seamă tinereţea.

Deci... nu e omul un tip haios?!
*

Vorbeşte-i cancerosului de frumuseţea vieţii... vorbeşte-i săracului de Rembrandt, vorbeşte-i paraliticului de răsărituri şi apusuri...
Fără sinceritate, omul rămâne doar o simplă maimuţă. Şi încă una destul de nereuşită.
Diferenţa, sau mă rog, mai corect, una dintre diferenţele de căpătâi între domnul Isus şi alţi filosofi, este aceea că dumnealui a şi reuşit să practice ceea ce a propovăduit. Şi încă într-o formă totală, completă, din tot sufletul, cu toată vigoarea şi fără nici cea mai vagă umbră de teamă de penibil sau de ridicol.
Când faci lucrurile numai pentru bani, ele nu au cum să nu îţi iasă prost. Fiindcă vrei să faci cât mai multe într-un timp cât mai scurt. Mai mult, cum gândul tău este acaparat total de ban, el nu mai poate să se aplece şi către ceea ce învârt mâinile tale.

De aici... tu gândeşti astfel, eu la fel, altul ca noi... în fine, cred că ai prins ideea.
Ceea ce-mi pare mie drept, poate că altuia îi pare strâmb.

Ceea ce altul poate face, eu, poate, nu pot.

De aici, discuţiile, tensiunile... şi într-un final, conflictele.
Dumnezeu ţi-a lăsat libertatea de a trăi fie sub dogma Lui, fie sub logica ta.

Urmează-i exemplul şi dă-i aceeaşi libertate semenului.
Între cei puternici, mai bine să decidă sorţul decât pumnul.

Şi şi mai bine decât sorţul, să hotărască înţelepciunea.

E mai cuminte şi mai puţin dăunător aşa.
Există cred persoane la care starea de trezie a conştiinţei nu durează, să îmi iertaţi expresia, cu mult mai mult decât băşina.
Ce vină are ţânţarul că se naşte ţânţar?

Sau, la fel, ce vină are săracul că se naşte cum se naşte?

...egali din naştere...”
De regulă nu deranjează atât ce spui, cât deranjează însuşi faptul că îndrăzneşti să spui.

Iar cel mai tare şi mai tare incomodează chiar tupeul că o gândeşti, c-o simţi.
La fel ca şi cifrele şi algoritmii misticului, cele/cei ale/ai omului ştiinţific, îl poartă şi pe dânsul, cam tot pe unde vede obiectivitatea lui cu ochii.
Omul are doi tirani: unul e frica, celălalt lăcomia.
Drama unei idei

Una dintre cele mai mari nenorociri care i se pot întâmpla unei idei, este ca ea să fie luată de către un prost şi schimonosită, răstălmăcită până la desfigurare, după care să fie pusă în operă spre a realiza exact opusul a ceea ce, săraca, îşi propusese iniţial.
Imposibilitatea organică a obiectivităţii totale

Cere-i unei mame să fie obiectivă atunci când îţi vorbeşte despre copilul ei.

Tot la fel, cere-i unui om care practică o anumită meserie de o perioadă lungă de timp, să presteze obiectiv, detaşat.

Şi atunci merg mai departe şi întreb: Cum poate fi obiectiv cel înregimentat politic, cel îndoctrinat religios sau militar? Cum poate să mai gândească „obiectiv” cel ce structural devine incapabil de a o face?
Citeşte, învaţă mult, şi vei muri miop.

Nu citi şi nu învăţa nimic şi ai să mori sănătos tun. Dar şi complet idiot.