Pentru cei ce confundă frecvent parazitarea cu simbioza, spun doar atât:

Simbioză este atunci când profită ambele organisme.

Atunci când un bunic îi explică nepoţelului său ce face o pasăre cu o crenguţă în cioc sub o streaşină, se întâmplă câteva lucruri interesante.

În primul rând, viaţa bătrânului îşi recapătă brusc sensul. Are din nou pentru ce trăi. Trăieşte pentru a fi dascălul celui mic.

În al doilea rând, copilul începe să înveţe, începe să cunoască lumea care îl înconjoară.

Iar în al treilea rând, poate cel mai important, între cei doi începe să se formeze o puternică legătură bazată pe dragoste şi pe respect. Dragostea „dascălului” pentru „învăţăcelul” său va întâlni dragostea îndoită cu respectul „elevului” pentru „profesorul” său.

Dacă nepotul şi bunicul ar trăi într-o lume cât de cât sănătoasă la cap şi ar putea continua netulburaţi acest mod de viaţă sănătos şi constructiv, unul ar ajunge probabil să trimită rachete în spaţiu, iar celălalt, să apuce suta de ani fericit şi sănătos atât la trup cât şi la minte.

Din păcate însă...

Când lucrurile încep să se complice şi mintea ta nu te mai poate ajuta, foloseşte-te de bunul tău simţ, pentru că dacă mintea mai greşeşte din când în când, bunul-simţ nu o face aproape niciodată.

Atunci când ceva îţi spune să nu faci un anumit lucru, ascultă-l, pentru că acel ceva este raţionalul tău care încearcă, este adevărat pe căi uşor neraţionale, să te împiedice de la a face o prostie.  

Cel mai prost sfat pe care îl poţi da, este cel pe care îl oferi în grabă. Mai mult rău faci cu el decât bine.

Că se împute peştele de la cap ori de la coadă, mie îmi este egal.

Important e că nu mai am ce face cu el.

Omul, zis şi cu carte, are obligaţia morală de a nu se folosi cu niciun chip de ştiinţa lui pentru a-şi aservi semenii.

Mintea omului nu trebuie să distrugă şi să asuprească, ci dimpotrivă, ea trebuie să construiască şi să elibereze.

Cel ce se consideră învăţat, dar totuşi nu gândeşte în această cheie, înseamnă că ori nu a înţeles nimic din ceea ce a citit, ori şi-a stricat vederea citind maculatură.

Fii optimist, era loc şi de mai rău.

Iar dacă vei avea puţină răbdare, o să vezi că am dreptate.

Atunci când două mere stau unul lângă altul, iar unul dinte ele estre stricat, mai degrabă se va strica şi celălalt, decât să se vindece cel putred.

Omul neinstruit se aseamănă cu puiul de animal sălbatic.

Nu ştie bietul de el în cine să se încreadă ori de cine să se ferească.

De aceea se şi întâmplă frecvent ca el să muşte mâna care îl hrăneşte şi să o lingă tocmai pe cea care îi face rău.

O oaie, două oi... zece oi, douăzeci de oi... şi am adormit.

Un milion de oi, două milioane de oi... zece milioane de oi, douăzeci de milioane de oi... şi AM adormit.

Să fim totuşi mulţumiţi... 

Nu sunt foarte departe vremurile în care gropile se astupau cu... oameni.

Acum se astupă cu asfalt. Este adevărat, unul de foarte proastă calitate şi din care se fură în draci, dar credeţi-mă, este mai bine aşa.

Viaţa nu înseamnă doar alb sau negru. Nu. Doamne Fereşte!

Mai există şi alte nuanţe.

Gri oţel, gri şobolan, gri petrol, sau... negru tăciune, negru tuci.

Vedeţi?

...nu trebuie să fim chiar aşa de limitaţi... aşa de rigizi.

Având în vedere anumite comportamente, consider, şi asta nu fără un solid temei vă asigur, că unii dintre concetăţenii noştri se trag, nu din maimuţă, ci mai curând din... porc.

Ei, acum, având în vedere faptul că aşa arată o lume în care cei mai evoluaţi reprezentanţi ai ei se trag din maimuţe, vă rog să faceţi un mic exerciţiu de imaginaţie şi să vă închipuiţi cam cum ar fi arătat ea dacă ne-am fi tras din... lupi, sau mai ştiu eu, din hiene ori din tigri.

Înainte de a i se pretinde civilizaţie şi spirit cetăţenesc, omului ar trebui să i se asigure măcar un nivel de trai cât de cât decent.

Este adevărat, dacă am lua drept etalon, viaţa pe care o duceau cro-magnonii în peşterile lor, am putea spune că am făcut progrese remarcabile în acest sens.

Judecând însă normal...

Despre săpun şi despre pasta de dinţi 

Mda. Am auzit cu toţii ce ne spune statistica. Consumăm un săpun în trei luni, un tub de pastă de dinţi ne ajunge jumătate de an, iar o periuţă de dinţi ne ţine cam cât îl ţinea sabia odinioară pe samurai în Japonia medievală.

Murdară treabă, n-am ce să zic.

Cauze posibile?

Păi vedeţi dumneavoastră, săpunul şi pasta de dinţi nu prea merg pe uscat. Adică ai nevoie de apă, pentru a le putea folosi. Iar apa costă.

Apoi, ele în sine costă – săpunul şi pasta de dinţi adică. Ştiu, pentru cei mai mulţi dintre noi nu costă mare lucru, însă pentru o persoană care trăieşte dintr-un venit de mizerie, pentru un pensionar cu o pensie mică, ori pentru o persoană fără niciun venit...

Când abia îţi ajung banii de la o zi la alta, când şi aşa te hrăneşti aproape cu resturi, credeţi-mă, săpunul şi pasta de dinţi încep să devină produse de lux.

Apropo, am văzut pensionari care cumpărau ouă sparte şi resturi de oase de la măcelărie. Am văzut muncitori pe şantiere care în pauza de masă îşi mâncau sendvişurile cu parizer în condiţii absolut mizerabile.

Cam la ce anume le-ar folosi săpunul acestor oameni? Să facă funia să alunece mai bine?

Pentru cine să miroasă ei frumos? Pe cine să impresioneze, ori şi mai bine, pe cine să nu deranjeze?

Şi apoi, avem reţele de alimentare cu apă şi de canalizare atât de extinse încât să ne plângem că nu le foloseşte lumea?

Vedeţi?

După mintea porcului, nu numai că i se cuvine de drept să îl hrăneşti şi să faci curat după el în fiecare zi, dar de Crăciun ar trebui să te taie el pe tine şi nu tu pe el, aşa cum ştim cu toţii că e rânduiala din moşi-strămoşi.

Îţi întinde destinu' o mână?

Uită-te mai atent!

Vei vedea că de fapt îţi întinde... doar un deget.

...exact. Pe acela.

Viaţa este o milf perversă şi pusă pe rele, care cum ai greşit, jap! ţi-a şi ars una peste buci, putoarea.

Trecerea de la oaie la om este posibilă. E drept, cu foarte multă muncă, însă repet, această trecere este una posibilă.

Cea de la porc la om, însă...

Momentul în care ai început să devii idiot?

Clipa în care ai început să fii indulgent cu propria prostie.

Şansele să ieşi dintr-un spital românesc măcar cu acelaşi număr de afecţiuni cu care te-ai internat, sunt similare celor pe care le-ai avea dacă cineva te-ar lega de un copac şi ar pune un şarpe cu clopoţei să de muşte de coa#e, plecând mai apoi liniştit la el acasă fără să te dezlege. 

Lupul moralist... 

...este genul de jivină periculoasă, însă şi comică uneori, cel mai adesea, este drept, în mod absolut involuntar, care ne ţine discursuri despre cum se fură în această ţară şi de cât de viciate sunt mintea şi sufletul românului, în vreme ce domnia sa pune cuburi de gheaţă pe repartitorul caloriferului, magneţi pe contorul electric şi găleţi în cadă pentru a strânge apa care picură fără a fi înregistrată.

Dacă observi că nu poţi stăpâni maşina nici atunci când aceasta este parcată şi ai picat deja de opt ori traseul, atunci este mai bine să foloseşti în continuare metroul.

... sau mă rog, nu ştiu dacă este neapărat mai bine, însă ştiu cu precizie că este mai sigur. Mult mai sigur. Atât pentru tine, cât şi pentru cei din jur. Crede-mă.

Cine e de vină?

Iată prima întrebare ce urmează unui accident.

Şi aproape instantaneu, vine şi răspunsul...

Mergi ca bivolu' şi te înfigi cu maşina într-un parapet desprins, e de vină parapetu'.

Ţi-ai luat permisu' aiurea şi nu eşti în stare să stăpâneşti maşina nici măcar pe tronsoanele de drum în aliniament, sărind astfel cu ea în Dâmboviţa, e de vină Dâmboviţa.

Îi dai talpă ca animalu' şi te faci muci cu tot cu maşină de primul copac ivit pe marginea drumului, e de vină fotosinteza.

Şi tot aşa.

Întotdeauna, atunci când se produce un accident, de vină trebuie să fie altcineva, niciodată prostia crasă din mintea şoferului.

În cazul accidentelor rutiere aşadar, urmând logica unora dintre semenii noştri, cred că principalii vinovaţi ar fi domnii Karl Benz, Nikolaus Otto, Rudolf Diesel şi cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, dar nu cel din urmă, domnul Henry Ford.

Într-o societate cât de cât zdravănă la cap, sărăcia semenului ar trebui să mă preocupe şi pe mine, nu numai pe el, pentru că la un moment dat, prin amploarea pe care o vor lua, problemele lui vor deveni şi problemele mele.

Pe scurt despre nenorocirea care li se întâmplă copiilor noştri de ceva timp încoace

Cred că toată această nenorocire a pornit de la apă, mai precis de la calitatea ei şi de la calitatea mediului.

Înainte de a ne ajunge la robinet prin intermediul sistemului de alimentare, apa este captată şi tratată – prima parte a traseului apei.

După ce ne-am folosit de ea, aceasta ajunge prin canalizare la staţia de epurare, în cazul în care localitatea dispune de aşa ceva, ulterior, ea fiind eliberată în natură – cea de a doua parte a drumului său.

Astfel putem împărţi în două drumul ei şi este inutil probabil să vă mai spun că...

Neglijenţa cu care tratăm apa în prima parte a traseului ei, ne costă propria sănătate, iar cea cu care o tratăm în cea de a doua, îi costă sănătatea pe cei ce se folosesc de ea mai departe.

În această ordine de idei, trebuie să vă mai spun că:

• Poţi fierbe apa cât vrei. Odată ce ai luat pe mâini bacteria e coli, bacterie care prezintă mai multe subtipuri, unele dintre ele capabile să reziste perioade relativ lungi de timp şi în afara unei gazde, poţi contamina astfel recipientul din care îţi hrăneşti copilul, iar de aici...

• Poţi respecta cele mai draconice măsuri de igienă. Dacă trăieşti într-un mediu în care predomină sărăcia şi prin urmare lipsa de educaţie şi de igienă...

• Te poţi duce cu copilul la spital în timp util, dar acolo din cauza igienei precare a unităţii spitaliceşti şi în general din cauza sărăciei cronice a sistemului medical ori a idioţiei anumitor cadre „medicale”, acesta poate muri efectiv cu zile.

Ce anume mă face să afirm aceste lucruri?

• În prezent, cele mai afectate sunt judeţele Argeş, Olt şi Dolj, ultimele două fiind cunoscute ca veritabili poli de sărăcie în România;

• Prin aceste judeţe curg trei mari râuri: Argeşul, Oltul şi Jiul, toate trei, alături de afluenţii lor, veritabile focare de infecţie.

Nu în ultimul rând...

• Prin Câmpulung Muscel curge râul Târgului;
• Ţiţeşti este aproape de râul Târgului;
• În Topoloveni curge râul Carcinov;
• Negraşiul este aproape de râul Dâmbovnic;
• Localitatea Ştefăneşti nu este foarte departe de râul Argeş;
• Piteştiul este pe malul Argeşului;
• Localitatea Mărăcineni este situată aproape de confluenţa râurilor Argeş şi Râul Doamnei;
• Pe lângă Craiova curge Jiul;
• Slatina este pe malul Oltului;
• Poiana Lacului constituie o excepţie – interesant este însă de unde şi cum se face alimentarea cu apă a acestei localităţii.

Să recapitulăm aşadar:

Apa mizerabilă deja din cauza poluării cade sub formă de precipitaţii pe un sol infestat cu tot felul de microbi, de aici pătrunde în freatic, de acolo o luăm noi fie să o bem, fie să ne spălăm cu ea pe mâini, fie să o dăm de băut animalelor din gospodărie, pentru ca mai apoi, să o redăm naturii de zece mii de ori mai murdară decât am luat-o la început.

Acum vă întreb şi eu: procedând astfel, la ce ne aşteptăm?

Sau şi mai bine: făcând numai tâmpenii, aşteptăm cumva şi rezultate bune? Pentru că atenţie, ăsta este semn de boală gravă.

Vom începe de acum încolo să ne confruntăm ceva mai des cu problemele Londrei şi ale Parisului Evului Mediu?

Ce urmează, domnilor? Holera?

Fără să am pretenţia că am dreptate, închei prin a spune că textul de mai sus redă un punct de vedere cu caracter strict personal. Nu afirm deci că felul meu de a vedea lucrurile în cazul de faţă este cel corect. Este, după cum v-am spus, numai un punct de vedere.

Inteligenţa poate fi de mai multe feluri: inteligenţă verbală, inteligenţă matematică, inteligenţă interpersonală, etc.

Prostia însă, este de un singur fel, şi anume... crasă.

Dacă stau puţin să mă gândesc, unii nu de consilier ar avea nevoie, ci de un popă căruia să-i mărturisească păcatele.

...sau de un procuror, cine ştie...

Lucrul prost făcut, păgubeşte de cel puţin trei ori

Prima pagubă o face atunci când, prost fiind întocmit, lucrul respectiv nu este de niciun folos. Prin asta, banii daţi pe facerea lui nu şi-au atins scopul. Au fost, cum s-ar zice, aruncaţi pe fereastră.

A doua pagubă o face atunci când, ca urmarea a relei sale întocmiri, va trebui desfăcut pentru a fi făcut aşa cum se cuvine. Şi asta costă.

A treia pagubă o face atunci când altul vede această pildă rea şi începe să-şi pună întrebarea: „dacă ăştia s-au îmbogăţit făcând aşa ceva, de ce nu aş face şi eu la fel?” Iar asta, poate, este cea mai scumpă dintre pagube, pentru că pornind de la o idee rea, omul poate face mii de alte lucruri rele, fiecare la rândul lui, devenind generatorul altor şi altor idei rele.

A-ţi depăşi limitele intelectuale, nu este tot una cu a ţi le extinde. Atenţie deci la detalii!

Să-i zică săracului că de fapt este bogat şi amărâtului că este fericit, o poate face orice gogoman. Să-i facă însă pe aceştia să şi creadă ceea ce li se spune, o poate face numai manipulatorul desăvârşit.

Adesea se întâmplă ca „mulţumesc”, să nu fie finalul care răsplăteşte, în chip elegant şi firesc, un gest frumos, ci numai uvertura pentru... „auzi, nu te supăra, da' n-ai cumva şi...” 

Scurte concluzii cu caracter educativ asupra... Caprei cu trei iezi

Fără a face aici un rezumat al binecunoscutei poveşti scrise de domnul Ion Creangă, mă voi limita la a vă prezenta sintetic, numai cinci idei principale, şi anume:

Să nu mai aveţi nici cea mai mică umbră de îndoială! „Miliţia” ne ascultă tot timpu' – a se vedea lupu' cel perfid, care... „trăgea cu urechea la păretele din dosul casei, când vorbea capra cu...”

Nu înseamnă că dacă eşti mai în vârstă cu câţiva ani, eşti neapărat şi mai deştept. Să observăm în acest sens, faptul că iedul cel mare se remarcă printr-o prostie epică, atunci când dă buzna la uşă să îi deschidă lupului, în vreme ce mezinul cel isteţ încearcă, şi chiar reuşeşte într-o primă fază să îl oprească.

În societate va exista întotdeauna un fierar binevoitor, care în schimbul sumei potrivite, va ascuţi limba şi dinţii lupului, fără a-şi pune prea multe întrebări şi fără a-şi face prea multe procese de conştiinţă.

Prostia netratată la timp, face întotdeauna victime. Iată că idioţia fără de margini a iedului cel mare, începe să facă primele victime, şi începe chiar cu propria persoană, atunci când îi deschide uşa lupului. Prostia va escalada după alte câteva minute, atingând cote maxime, în momentul în care iedul cel mijlociu îşi trădează ascunzătoarea, urându-i lupului sănătate, după ce acesta, în prealabil, strănutase. Astfel, numărul victimelor creşte la două.

... şi nu în ultimul rând...

Nu aşteptaţi ajutorul autorităţilor. După cum bine aţi văzut, capra, fire inteligentă şi intrepidă, a luat măsuri ferme încă din primele momente, măsuri ce s-au concretizat prin rezultate palpabile. N-a sunat nici la 112, n-a făcut nicio anchetă, n-a chemat nici ISU, n-a sunat nici la DNA. Nu domnilor. S-a pus pe treabă şi şi-a făcut singură dreptate. Şi trebuie să recunoaştem, femeia a făcut-o în stil mare. 

În rest... am încălecat pe-o şa... ş.a.m.d.

Are domnule, greşeala asta, aşa un serviciu eficient de facturare, ceva de speriat.

Să-l vedeţi p-ăla de executări silite...

C-aşa-i viaţa...

Domnule, să nu mă înţelegeţi greşit.

Greşesc, plătesc. Sunt de acord. Plătesc cât face.

Da' ce ne facem atunci când tre' să plătesc pentru greşeala prostului?

Vezi dumneata, aici e necazu' meu.

Ce ne facem atunci?

Aşa cum pentru a picta un nemaipomenit tablou, trebuie să fii un pictor talentat, sau cum pentru a face o sculptură deosebită, trebuie să fii un sculptor remarcabil, tot la fel, pentru a face unele tâmpenii, trebuie să fii un maestru emerit al prostiei.

Dă-ţi toată silinţa pentru a face cât mai bine ceea ce îţi place. Dacă vezi însă că nu îţi iese, poate că ar fi mai bine să te opreşti înainte de a răni pe cineva ori de a produce alte pagube.

„Ţinteşte sus”, nu trebuie să fie un îndemn la a viza părţile superioare ale anatomiei omului, tâlcul acestei expresii fiind cu totul altul, unul mai profund. 

Edificiul uman se clădeşte într-o viaţă şi se poate nărui într-o clipă.

Una dintre cele mai hidoase „realizări” ale omului: să facă din om, neom.

Dacă s-ar mai deştepta un pic oile, lupii ar învăţa să postească mai des.

Îndemnul de a „întoarce şi celălalt obraz”, ar putea deveni la un moment dat, total contraproductiv.

Greşeala ucide una – două persoane. Prostia, zeci, mii... milioane.

Ce nu te omoară... nu te omoară acum. O va face alături de alte chestii, mai încolo.

Ceea ce îţi zgârie retina, îţi scrijeleşte în mod inevitabil şi cortexul.

Un cap din lemn se poate modela mult mai uşor decât s-ar aştepta cei mai mulţi dintre noi.

Să vă feriţi de omul care a uitat de unde a plecat.

Vedeţi dumneavoastră, amnezia lui este una cu atât mai primejdioasă, cu cât este una foarte selectivă, în sensul că deşi... nu mai ţine minte de unde a plecat, are tot timpul foarte limpede în cap, unde anume vrea să ajungă.

Iar dacă se întâmplă cumva să îi staţi în cale...

Societatea în care primează sărăcia, nu are cum să nu fie una violentă.

Ce are a face parul cu acul busolei?

Deşi nu cred să se fi gândit încă cineva până acum la o asemenea chestiune, găsesc dragi cititori că este întrucâtva util să vă atrag atenţia asupra câtorva mici asemănări, un pic bizare este adevărat, dar cât se poate de reale, între cele două obiecte.

Vedeţi dumneavoastră, ambele vizează o anumită direcţie de referinţă, unul dintre vârfurile acului busolei căutând întotdeauna Nordul, iar unul dintre capetele parului căutând invariabil capul omului şi ambele sunt din păcate la fel de sensibile şi de volatile în timp ce execută această minuţioasă căutare.

Pregăteşte-te temeinic!

Ultimul lucru pe care ţi-l doreşti pe lumea asta, este să scoţi o remiză cu prostul.

Ticăloşia este la fel de contagioasă ca râia.

...şi din păcate, la fel este de greu de tratat şi de vindecat.

Ieftin şi bun nu există, cum nu există repede şi bine.

Dacă auzi expresii de genul ăsta pe lângă tine, cască larg ochii şi stai cu mâna pe portofel, pentru că cineva tocmai încearcă să păcălească pe altcineva.

Caută să nu fii tu niciunul dintre cei doi.

Puterea exemplului este una copleşitoare.

Dacă omul de rând vede că acela ce îl conduce este ticălos şi mai şi obţine foloase de pe urma acestui fapt, atunci nu văd ce anume l-ar putea împiedica să-i adopte comportamentul.

Dacă prin faptele lui mizerabile, omul ticălos nu ar face nimic altceva decât să se îmbogăţească pe sine, aş zice că lucrul ăsta nu m-ar deranja foarte tare.

Dar din păcate nu o face.

Nu.

El nu se poate îmbogăţi, decât sărăcindu-l pe cel de lângă el.

Iar lucrul acesta, este unul deranjant.

... şi nu în ultimul rând, mersi Google

Să fim bine înţeleşi!

Eu nu sunt un adept al teoriei conspiraţiei. Nu. Sunt numai un umil teoretician al nesimţirii şi al prostiei. 

Cei ce vor avea timpul, capacitatea şi dispoziţia necesare pentru a se îndeletnici cu o atare întreprindere, vor vedea că dacă iau atent la cercetat orice eveniment odios, în spatele căruia se ascund mintea şi mâna omului, vor găsi aproape invariabil aceiaşi doi vinovaţi – prostia şi nesimţirea.

Vă spun, nu veţi găsi nici un război, nici un pogrom, nici un accident devastator şi nici un focar de sărăcie pe faţa pământului, care să nu fi avut drept punct de pornire fie prostia fie nesimţirea, fie uneori, pe ambele deopotrivă, atunci proporţiile sale devenind cu adevărat monstruoase.

Faceţi acest exerciţiu şi veţi vedea că nu veţi găsi nici măcar un astfel de sinistru care să se poată sustrage afirmaţiei mele.

Unii dintre noi, mai au din când în când câte o... idee.

Din păcate însă, numai pe aceea.

Despre ticăloşie, despre prostie şi despre omenie s-a scris mult cred. N-are a face. Mai scriu şi eu.

Deci:

Ticăloşie este să-ţi mănânci pâinea lângă cel flămând şi să nu-i dai şi lui din ea.

Prostie ar fi să-i dai lui toată pâinea şi astfel să rămâi tu flămând.

Omenie cred că ar fi atunci când ai da pâinea pe din două cu el şi în felul ăsta, chiar dacă niciunul nu şi-ar potoli pe de-a-ntregul foamea, măcar n-ar rămâne niciunul flămând.

Simplu, nu?

Anormal de simplu, ar zice unii.

Fiecare este (trebuie să fie) liber să înveţe ceea ce crede el că-i este de folos. Problemele apar atunci când unii învaţă să-ţi extragă apendicele bolnav iar alţii să-ţi spargă casa.

Ulterior, în vreme ce primii îşi învaţă copiii să fie oameni, cei din urmă şi-i învaţă cum să-i „facă” pe copiii celor dintâi.

A dracului dihotomie, domnule!

Societatea lui „Fii mereu numărul unu!” s-ar putea să ne transforme în vreo două'jde milioane de „număru' unu”, care se vor călca sălbatic în picioare, în goana lor dementă către podiumul de premiere.

...este momentan numai o ipoteză şi sper din tot sufletul să fie una greşită

10% transpiraţie şi 90% aberaţie. Acestea sunt două dintre ingredientele de succes ale sărăciei.

Dacă mai adăugăm şi două - trei linguriţe de ridicol...

Atunci când reprezentaţii statului nu sunt capabili să respecte o lege, adesea normală şi clar formulată, aceasta va fi modificată.

Atunci când un cetăţean nu poate respecta o lege, cel mai frecvent aberantă şi obscură, „prevederile acesteia se vor aplica în mod corespunzător”, iar... „fapta săvârşită se va sancţiona cu amendă în cuantum de...”

Trademark-ul hahalerei

Atunci când mă deranjează o lege, ori mă urc cu picioarele pe ea, dacă suntem numai noi de faţă, adică doar eu şi legea, ori, dacă mai sunt şi alte persoane, să zicem aşa, vreo câteva milioane, o modific.

Mai tai unul - două articole din ea, mai bag pe ici pe colo un alineat, două poate, mai modific o dată limită...

Vă propun şi dumneavoastră să încercaţi să faceţi acelaşi lucru, ia vedeţi, puteţi?

Nu prea?

Hm. Nasol.

La Arena Naţională cică s-a putut. Cel puţin din câte am înţeles eu. Da' e posibil să fi înţeles greşit... din nou. Cine ştie? 

Atunci când începe să gândească Pinocchio, sare rumeguş în toate părţile.

Singurele voastre arme?

Mintea şi sufletul.

Şi sunt, credeţi-mă, mai mult decât suficiente, pentru că sunt făurite din oţeluri atât de dure, încât nu pot fi nici străpunse de glonţ şi nici îndoite de par.

Voi trebuie numai să vă deprindeţi în a le folosi aşa cum se cuvine, restul... mai ţine şi de Dumnezeu ori de împrejurări.

A! era să uit.

Să nu căutaţi de fiecare dată să găsiţi vreo legătură între două sau mai multe postări succesive. Aceste legături sunt cel mai adesea inexistente, iar postările, după cum aţi observat, pot varia destul de serios din punctul de vedere al subiectului.

Asta, din cauza faptului că uneori merg în paralel cu două sau cu mai multe idei deodată, idei care nu întotdeauna au vreo legătură una cu alta.

Iar din acest fel de a trata lucrurile, iese ceea ce vedeţi, deci...

...nu vă speriaţi... Cel puţin, nu încă.

Cei mai adaptaţi dintre cetăţeni, vor ajunge probabil la un moment dat, să rupă parul prin închisorile viitorului pe cetăţenii ceva mai puţin... adaptaţi. 

...a se vedea în acest sens, fenomenul GULAG!

Inechitatea socială este o realitate cât se poate de evidentă şi de adânc înfiptă în cotidianul zilelor noastre.

Ea nu mai trebuie invocată de adepţii vreunei ideologii anume. Este o stare de fapt.

Nu este vorba nici despre pretenţia absurdă de se căuta, găsi şi mai apoi implementa vreun sistem protecţionist exagerat şi paralizant, prin care cineva să vină şi să îl hrănească pe om cu linguriţa la pat. Sub nicio formă.

Este vorba numai despre... nesimţirea unora şi despre incapacitatea altora de a se apăra.

Judecată la rece, până la urmă, problema se pune în termenii duri formulaţi de domnul Darwin.

Un punct în minus pentru specia umană, aşadar.

În rest, lucrurile sunt cât se poate de evidente:

Unii dintre noi chiar se trag din maimuţe.

Hai, conjugaţi cu curaj după mine:

Eu fur,

Tu furi,

Ei / ele fură,

...

... vedeţi?

...o fi bine?

Legi există, o grămadă.

Interpretate însă arbitrar şi degenerat, ele conduc la dezagregarea statului şi a societăţii, în loc să le consolideze.

Un exemplu de dreptate

sau... „legea salamului”

1 salam furat = o lună de închisoare

2 salamuri furate = două luni de închisoare

...

n salamuri furate = n luni de închisoare

...

o fabrică de salamuri furată = ...

Înţelegeţi unde bat?

Apoi, nu se opune nimeni. Toate aceste luni de detenţie ar putea fi transformate în luni de muncă în folosul comunităţii. Vrea omul să stea o lună închis ori vrea să o petreacă muncind, alegerea este a lui.

Vedeţi cam cât de simplu este să faci o lege dreaptă?

Sau, am putea merge şi mai departe, încercând de astă dată să facem ceea ce s-ar putea chema, o lege bună.

Şi vă propun să ne întoarcem la salam, că de la el am pornit o mare parte dintre noi.

1 salam furat = un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului – pentru că de cele mai multe ori, cel care fură un salam, este un om căruia chiar îi este foame;

o cutie de salamuri furate = două perechi zdravene „dă pălmi” şi un loc de muncă – probabil că acela care fură mai multe salamuri deodată, nu este un om căruia îi este exagerat de foame, ci dispune de prea mult timp liber, şi din cauza unor carenţe fie educaţionale, fie de comportament, alege să şi-l petreacă într-un mod... urât;

o fabrică de salamuri furată = foarte mulţi ani de închisoare. Şi atât.

Asta zic eu că ar fi o lege şi dreaptă şi bună.

Părerea mea.

Atunci când adevărul se află pe undeva pe la jumătate, da, este adevărat, se poate discuta o eternitate fără să se poată stabili în mod clar, care dintre opinenţi are dreptate. Poate că cine ştie, ambii se află la fel de aproape de adevăr.

Atunci când însă lucrurile sunt vizibile din satelit...

... şi cam de aici am putea pleca în demersul nostru de a defini reaua-voinţă.

Legile au şi nu au puncte slabe. Legile pot fi bune, în sensul că pot fi drepte, ori dimpotrivă, pot fi proaste, adică nedrepte sau aberante. Totul ţine de poziţia din care priveşti lucrurile şi mai ales de felul în care o faci.

Edificator în acest sens, ar fi să cunoşti: mâna care le scrie, scopul în care o face şi bineînţeles, mâna care le aplică.

Dacă mâinile sunt corupte, iar scopul este jaful, atunci...

Unii citesc legile pentru a le găsi punctele slabe şi astfel pentru a le putea ocoli mai bine. Alţii, persoane mai... „lipsite de imaginaţie”, le citesc doar pentru a le respecta.

Nu trebuie să-mi zici o mie de cuvinte ca să ştiu ce ai în cap, în linii mari fireşte. Nu trebuie să mă uit la multe dintre „lucrările” tale pentru a şti cam cum va arăta următoarea.

Ori, ori. Omul nu poate merge pe două căi în acelaşi timp.

Nu ştiu neapărat dacă un copil sărac de la ţară ar deveni util societăţii dacă aceasta l-ar sprijini să-şi desăvârşească educaţia. Nu ştiu nici dacă el nu ar putea deveni la un moment dat un dement sadic care să-şi eutanasieze pacienţii pe masa de operaţii, presupunând că între timp societatea l-a ajutat să devină un eminent chirurg.

Cu certitudine ştiu însă că dacă societatea îi va sărăci şi îi va îndobitoci sistematic părinţii, şansele ca din acel copil să iasă ceva bun vor fi aproape nule.

Maica Tereza a fost distinsă la un moment dat cu premiul Nobel, dacă nu mă înşel.

Nu ştiu însă dacă şi domnul Nobel, fie şi post-mortem, măcar din spirit de reciprocitate, ar merita să primească vreodată la rândul domniei sale, premiul Maica Tereza. Nu de alta da’ parcă dumnealui a inventat dinamita – fireşte fără a-i face din aceasta vreun proces de intenţie, Doamne Fereşte! Ziceam numai aşa, ca idee...

Tratează omul ca pe un animal şi negreşit vei obţine unul.

Tratează-l în schimb ca pe un om şi poate, dacă sunteţi ambii suficient de norocoşi, acesta, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu foarte multă muncă, ar putea deveni la un moment dat, OM.

Feriţi-vă de măgăruş!

... era numele unei emisiuni haioase pentru copii, prin anii '90.

Eu i-aş mai adăuga un „i” şi aş transforma-o, asta bineînţeles, cu voia domniilor voastre, în îndemn.

De cele mai multe ori, din nefericire, istoria se scrie cu paru' şi nu cu stiloul, iar cei ce se ocupă cu scrierea ei sunt nişte siniştri, nicidecum nişte oameni zdraveni la minte cu preocupări reale în sfera acestei nobile ştiinţe. 

Fireşte, istoria se scrie cu tocul.

Cu tocul... pistolului.

Ceea ce începe cu...

„Ei, hai acuma, nu mai fi şi tu aşa Gică Contra (scuze pentru cacofonie). Vezi şi tu măcar o dată partea plină a paharului, fii şi tu mai open minded! Chiar nu vezi ce oportunităţi se ascund în spatele...?”

...se termină cel mai adesea cu...

„Lasă, nu-i nimic. Ai să-ţi iei tu alta. Te pui tu pe picioare din nou. Lasă, tu să fii sănătos!”

Iar acest alta, în funcţie de imaginaţia fiecăruia şi de cât anume a riscat la un moment dat, poate consta, enumerarea nefiind nici pe departe una completă, în: nevastă, maşină, casă, etc.

Va putea păstra în schimb munca, deoarece nu-i aşa, numai muncind din greu, va reuşi să îşi plătească datoriile, pentru ca mai apoi, cine ştie, de ce nu, să mai încerce să fie încă o dată... ceva mai... open minded.

... şi comicul, aproape sinistru aş spune, constă în faptul că ambele îndemnuri, sunt de obicei rostite de una şi aceeaşi persoană.

Două lucruri îmi sunt urâte pe lumea asta:

Nisipu' din adidaşi şi prostu' care se scobeşte-n nas în văzu' lumii.

Achtung! :)

Dacă uneori mai observaţi mici modificări, (în situaţia în care alegeţi să citiţi de mai multe ori un anumit text) să ştiţi că nu vi se pare. Ele sunt pe bune. Aţi citit corect şi atunci şi acum.

Nemulţumit fiind probabil de felul în care m-am exprimat prima oară (omisiuni, greşeli, ambiguităţi), am decis să fac unele modificări.

Danke!

Altminteri, trebuie să recunoaştem că pentru un site cu preocupări preponderent zootehnice, zic eu, ne descurcăm relativ decent.

Aţi văzut, am discutat despre porci, despre măgari... despre vite...

Şi probabil o vom face şi pe viitor. În ciuda grohăielilor, a răgetelor şi probabil... a câtorva mugete de nemulţumire. 

Vă propun un link „util”

... sau, curs de „ieconomie” cum se făcea odată la Ştefan Gheorghiu

http://www.insse.ro/cms/

Este site-ul Institutului Naţional de Statistică.

Dacă o să îl parcurgeţi, o să vedeţi la un moment dat că el conţine şi un buton pe care scrie „Indicatori cheie -click pentru vizualizarea lor!”.

Vă invit să-i daţi câteva click-uri, aşa, de probă.

Hm, începeţi să deveniţi curioşi? Deja acest mic exerciţiu v-a stârnit curiozitatea?

Ei bine, continuaţi să săpaţi!

Veţi vedea că o să găsiţi... în principiu... un... c@^@t, iar dacă vreţi să obţineţi alte informaţii, gen cam câţi români se mai cacă încă în fundu' curţii, în secolul în care unii accelerează cu viteze inimaginabile particule pe sub pământ, iar în ţara noastră este în plină desfăşurare proiectul unui laser super-hiper-para performant, va trebui să vă scobiţi vârtos prin portofele, că deh, nimic pe lumea asta nu-i pe degeaba. Costă adică. E pe bani, cum ar veni.

...sau poate că nu am căutat eu cu suficientă răbdare şi atenţie, pentru că după cum probabil aţi constatat deja, sunt aşa, un tip mai smucit, care se enervează poate prea repede din toate... nimicurile.

Aşa stând deci lucrurile, nu îmi rămâne altceva de făcut, decât să vă recomand un alt link,

de data asta însă unul ceva mai isteţ, în sensu' că acesta lasă să transpară ceva mai multe date în faţa ochiului cititorului:

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/National_accounts_and_GDP/ro

E? Parcă e altceva. Mai respirăm şi noi un pic. Mai vedem şi noi o cifră, o chestie, o măslină, o atenţie... „o biscuite” – vorba unui mare maestru al scenei şi al filmului românesc, a regretatului artist, a domnului Dem Rădulescu.

...iar acum, că poate v-am captat interesul, n-ar fi rău să...

http://ec.europa.eu/eurostat/web/national-accounts/data/database

Pe acolo, dacă o să vă jucaţi un pic cu tabelele şi cu cifrele, dacă o să faceţi nişte calcule şi o să daţi o interpretare aşa, grosso modo acestora, măcar a celor ce privesc ţara noastră, sau mă rog, ce a mai rămas din ea, atunci o să vedeţi că...

WTF?

Au început să transmită din nou „X-Files”?

„Ce zice ăştia maică”?

Ia, stai aşa oleacă, să-mi „pui ochielarii”!

Deci mata' zici că:

1. Din 2006 până în 2014, populaţia României a scăzut cam cu 1,2 milioane de locuitori (asta ca să rotunjesc indulgent), de la 21,194 milioane, la 19,909 milioane;
2. În 2006 am avut un PIB de vreo 98,4 miliarde Euro, iar în 2014 am avut unul de aproximativ 150,2;

şi că...

3. Per ansamblu, productivitatea muncii în intervalul 2006-2014 a crescut de-au luat-o toţi dracii.

Hm, bine bre!

Atunci am şi „io” una pentru mata'.

Iaca, „io” zic că la o scădere de aproximativ 6% a populaţiei (nemaivorbind despre îmbătrânirea accentuată a acesteia în tot acest interval şi de creşterea nivelului general de depresie al ei), o creştere neartificială a PIB-ului cu aproximativ 53% este o poveste cu care îţi recomand călduros să te duci matale să-ţi adormi copiii sau să-şi scoţi soacra la o cafea în oraş.

„Artimetica” dumitale domnule, cam pute.

Adică nu prea bate cu legile naturii, cu alea ale normalului. Serios îţi spun.

Altfel, nu am niciun dubiu că acele cifre sunt cât se poate de reale. La urma urmelor, mă pot împrumuta în draci de la extern, pot învârti artificial printr-o economie defectă, sume colosale de bani, pot construi nimic, şi apoi, fireşte pot calcula. Desenez nişte integrale triple şi nişte tabele de n-ai văzut neam de neamu' lu' mata'.

Îţi „mersi frumos”. Matematică d-asta ştiu şi „io”.

Hai nu te supăra pe mine domnule statistician, că n-am vrut să fiu rău cu dumneata. Ştim la fel de bine amândoi cam cine ţi-a „ghidat discret” pixu' şi cine ţi-a indicat formulele de calcul. ;)

....

Şi acu' hai gata, că nu vă mai reţin cu calculele. E sfârşit de săptămână şi poate vreţi să vă întoarceţi din nou la site-u' ăla porno. ;)

Vă pup, şi vă mulţumesc sincer şi din tot sufletul, vouă celor (doar) cinci (probabil) cititori fideli ai acestui blog.

... şi le mulţumesc în acelaşi timp şi celor doi domni miliţieni care îmi citesc cu sufletul la gură „lucrările” alături de dumneavoastră. ;) Daţi-i share domnilor, daţi-i share!