Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

duminică, 31 iulie 2016

Culmea smintelii:

Să nu pui nicio sămânţă, dar să aştepţi să culegi rod. 
Credinţa ca rod al raţionalului

Nici statistica şi nici logica nu lasă nicio secundă să se întrevadă posibilitatea ca omul să fie suprema formă de existenţă.

Cu niciun chip.

Iar de aici, se deschid celui ce crede, premizele credinţei întemeiate în existenţa lui Dumnezeu, iar ateului cult, cele ale intuirii destul de plauzibile şi rezonabile a existenţei civilizaţiilor extraterestre înalt evoluate.

Iată aşadar că în ciuda faptului că nici unul, nici celălalt, n-au dat încă nas în nas cu... obiectul propriilor... supoziţii şi fantezii; indiferent deci, de... tabără, ambii au motive suficient de solide pentru a crede în ceva.

Sau... în Cineva.
Titlul de „cel mai” este ca premiul de la finalul unei întreceri.

Astăzi este al tău, data viitoare, al altuia.

...o chestie deci, tare efemeră!

vineri, 29 iulie 2016

Atunci când mintea şi sufletul tău lucrează cu febrilitate, mai pune-le zăgaz! Mai domoleşte-le! Mai lucrează şi cu mâinile tale!

Iar atunci când mâinile şi picioarele tale trudesc fără încetare, mai opreşte-le! Mai simte şi tu cu sufletul tău! Mai gândeşte şi tu cu mintea ta!

Doar eşti om.

Fii deci cu măsură!
O fiinţă echipată cu canini şi antrenată din primordii să vâneze, adică să ucidă, nu are cum să se aşeze dintr-odată meditativ-contemplativ în faţa unui şevalet, cu sufletul şi cu mintea deplin dezgolite de orice pornire animalică şi să înceapă să picteze... flori de câmp într-o glastră verde, spre exemplu.

Pur şi simplu, nu poate. Nu are cum.

Nu aşa merg lucrurile pe planeta asta.
Aşa cum lucrurile perceptibile şi inteligibile (aşa cum le vedem şi cum le înţelegem noi ca specie) se leagă între ele, după legi mai mult sau mai puţin cunoscute nouă, aşa cum ele curg unele din altele pentru a da în final, alte... lucruri, la rândul lor accesibile într-o oarecare măsură simţurilor şi raţiunii noastre, cam tot la fel, în linii mari, cred că se întâmplă şi cu lucrurile ce se sustrag sferelor senzitivului şi cognoscibilului uman.

Ele (lucrurile), deşi aparent inexistente, ca urmare a imposibilităţii noastre de a le vedea ori de a le cuprinde cu mintea, există totuşi. Şi se leagă unele cu altele, tot după anumite legi; legi care în cel mai bun caz, ar putea deveni cândva, măcar o parte dintre ele, ştiute de sufletele şi de minţile noastre.

duminică, 24 iulie 2016

N-aş băga mâna în foc că dacă te-ai uita îndelung şi cu luare aminte în ochii unui om, ai fi în măsură să zici pe de-a întregul şi fără greş, ce are acesta în minte.

Dar ai putea spune totuşi destul de precis, ce anume nu are în suflet.
Antrenament pentru... orbire

Unii fac eforturi susţinute pentru a deveni din ce în ce mai... orbi.
Cât de mult se străduieşte omul cu carte (intelectualul sau omul de ştiinţă) să observe şi să-şi explice sieşi lucruri şi fenomene pe care omul simplu le vede şi le pricepe cu o uşurinţă extraordinară!
S-ar putea ca la un moment dat ştiinţa, fireşte, dacă va evolua suficient de mult şi dacă va avea destul timp la dispoziţie, să reuşească să-l descopere pe Dumnezeu. Să îl explice, cum ar veni, riguros, matematic, până la ultima zecimală.

Deşi, ceva îmi spune că această revelaţie ţine mai mult de intuiţie decât de sistematic, fiind prin urmare, ceva ce ar curge mai curând din simţirea imediată, nemijlocită, decât din gândirea elaborată.

Dar, cine ştie?!

luni, 18 iulie 2016

Răbdarea omului începe de cele mai multe ori cam de pe acolo de unde i se termină putinţa. Şi este mai mult un act de resemnare, de renunţare, de capitulare practic.

Rare şi cu totul excepţionale sunt cazurile în care ea vine ca rod al sporirii în înţelepciune. Ori ca urmare a unei reale împăcări cu sinele şi cu exteriorul.
Singurul lucru pe care nu îl poţi împărţi cu nimeni pe lumea asta, este moartea.

În rest, bucuriile, necazurile, belşugul ori sărăcia, pe toate astea şi încă multe altele, le poţi împărţi cu cei din jurul tău.

Moartea în schimb... îţi rămâne ţie. Este a ta. Este ceva absolut personal. Netransmisibilă şi nepartajabilă, este dacă vrei, un fel de... periuţă a ta de dinţi.
De la o anumită vârstă încolo, dogma i se mai poate adresa numai aceluia ce gândeşte mai puţintel ori aceluia ce refuză gândirea cu totul.

Altminteri, lucrului observat, gândit şi asimilat, perceput prin intermediul propriilor experienţe ori al propriilor analize, lucrului cum s-ar zice... trăit, nu-i poate sta nimic înainte.
Orice conflict are ca punct de pornire lipsa de înţelepciune a cel puţin uneia dintre părţi.

Într-o astfel de situaţie, tot mai e speranţă.

Atunci când însă, s-au pornit la luptă smintit cu smintit...
Pe lumea asta există oameni, este drept, nu mulţi la număr, care te pot învăţa fără să-ţi vorbească, fără să-ţi spună măcar un cuvânt.

Faptele şi felul lor de a fi, viaţa lor luată pe de-a întregul, constituie lecţia pe care ei ţi-o predau într-o cuviincioasă şi nobilă tăcere.

Învaţă-o, căci mare preţ are.

duminică, 17 iulie 2016

Un lucru bun dacă îl începi, nu ştii dacă îl vei duce la capăt bine ori rău. Iar dacă îl vei sfârşi bine, tot nu poţi şti, răsplata de-ţi va fi bună sau rea.

Un lucru rău început însă, rău se termină şi după sine rea răsplată cheamă.

duminică, 10 iulie 2016

Înţelepciunea Eclesiastului, blândeţea mielului şi iuţeala oţelului.

Odată ce omul a ajuns să le aibă, dar mai ales să le folosească precum se cuvine, poate spune despre sine că a făcut deja primul pas către OM.

Şi de ce nu, către Dumnezeu.

Deşi, din raţiuni ce ţin de bunul-simţ, poate că ar fi mai potrivit ca această afirmaţie să o facă alţii.
Anumite forme ale înţelepciunii exced cu mult capacitatea majorităţii oamenilor de a le remarca măcar.

Darămite de a le înţelege, de a le deprinde şi mai ales de a le practica.
Suflet mare fără o minte pe măsură, nu este lucru atât de păgubos, pentru că acolo unde nu gândeşte suficient de bine şi de mult mintea, o va face sufletul în locul ei. Şi tot va fi bine.

Minte multă însă, fără un suflet pe potrivă...
Înţelepţirea omului, ca şi înomenirea sa, se face în trepte, în etape.
Vorba aspră e ca un şmirghel pe care-l freci de sufletul celuilalt.
Frecvent se întâmplă ca în viaţă, cel mai iute şi mai aspru să judece tocmai acela care are o mai puţină chemare către judecată.

Adică cel autosuficient, cel limitat intelectual.
Submorfoza

Probabil că nimeni nu se naşte nici urât şi nici rău.

Cu timpul însă, omul „reuşeşte” cumva să rezolve aceste... mici neajunsuri.

Iar acolo unde nu se va descurca singur, va afla temeinic şi grabnic „ajutor” de la vreun semen de-al său.

sâmbătă, 9 iulie 2016

Prima inspiraţie şi suflarea cea mai de pe urmă. Între ele stă ca între două paranteze drepte ce definesc un interval închis, omul cu toate ale sale.

Între ele, o secundă, un ceas, câteva decenii sau un veac.

Între ele, un om.

Sau OMUL.
Statistic este adevărat. Ticăloşia este fără doar şi poate mult mai rentabilă decât omenia.

Cu toate astea însă, ceva îmi spune că ultima ar fi parcă mai de preferat celei dintâi.

vineri, 8 iulie 2016

Greşeala nu se poate îndrepta. Nici măcar Atotputernicul Dumnezeu nu poate face acest lucru (cred).

Există în schimb, este adevărat, ideea de răscumpărare a ei; idee care îi mai lasă pe cei ce nu sunt cu totul nărăviţi, să mai pună noaptea geană pe geană.

Altfel, să ţinem minte: viaţa nu are comanda „undo” şi ce greşeşti, greşit rămâne...
Nu Dumnezeu greşeşte, ci noi.
Omul constant-mecanic este un concept pe care eu unul nu îl pot înţelege cu niciun chip.
Decât sărac şi bolnav, mai bine...

... foaie-verde.
Râzi, plângi, speră şi disperă!

Doar eşti om.

Fă-le însă pe toate la vremea lor, altminteri smintit te vei chema.
Odată cu trecerea vremii, dacă omul nu îmbătrâneşte cu totul inutil, începe să deprindă arta simţirii omului.

...deopotrivă şi pe cea a intuirii şarpelui.
Nu toţi oamenii au acelaşi Dumnezeu.

În schimb, au toţi acelaşi diavol.
Că-i omul mort fizic ori numai sufleteşte, până la urmă, dacă stăm să facem o socoteală, e cam acelaşi lucru.

Deşi acel cu suflet mort, mai mult rău poate face decât cel bun de îngropat.
Nu am eu nici cheile de la Poarta Raiului, nici chibriturile cu care se aprinde focul iadului. Ceea ce, nu-i aşa, mă transformă, sau mai bine spus mă lasă, într-o stare absolut medie, absolut echivocă în raport cu restul lumii.