Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

luni, 30 ianuarie 2017

O carte de istorie curat scrisă, fără prea multe ştersături şi sublinieri partinice, ar putea fi în egală măsură şi un excelent manual de logică.
Text explicit – interzis cu desăvârşire minorilor şi celor cu timpane fine


DNA-u' să facă bine şi să o lase mai subţire cu cincizecismele astea băşite şi securistoide...

...în PLM, că nu suportă nici măcar pe sfertu' sfertului din ce suportăm noi restu' oamenilor din ţara asta. Din cauza unor „deontologi” şi a unor „competenţi” întorşi cu cheiţa de la spate, care au prestat şi care poate încă mai prestează prin respectiva instituţie, am ajuns în chilu' meu unii dintre noi să nu ne mai putem păstra un loc de muncă dacă nu facem toate căcaturile la care ne împing toţi infractorii decervelaţi, toţi lacomii stupizi.

Şi acu' o ardeţi cu tupeu că vă înjură lumea?!...

De ce nu înjură oamenii bunăoară, femeile de serviciu, de ce nu-i înjură pe cei din echipajele SMURD, de ce nu-i înjură pe pompierii de pe maşinile de intervenţie sau pe vânzătoarele de la super-market, şi se găsesc să vă înjure tocmai pe voi? V-aţi pus vreodată întrebarea asta de bun-simţ?

Hm, ce chestie! mă tem că n-aţi făcut-o niciodată, pentru că nu-i aşa, ca să îţi pui o întrebare de bun-simţ, ar trebui în primul rând să îl ai.

Textul de mai sus este unul explicit, şi prin urmare interzis cu desăvârşire minorilor şi celor cu timpane fine.

Şi apropo, vă place sau nu, cam din aşa ceva se trag unii dintre voi...

Pluralitatea şi cvasiparalelismul inteligenţelor

https://www.romanialibera.ro/politica/institutii/ministerul-justitiei-asteapta--luni--peste-200-de-persoane-la-dezbaterea-publica-privind-ordonantele-de-gratiere-si-de-modificare-a-codurilor-penale--in-bucuresti-este-anuntat-un-protest-in-fata-institutiei-439545

Mi se pare foarte tare omu' (domnul Becali). Sincer. În intervenţia dumnealui, reuşeşte să surprindă foarte bine însăşi esenţa problemei, ceea ce îmi confirmă printre altele, încă o dată, ideea existenţei mai multor tipuri de inteligenţă, şi nu numai atât, dar şi pe aceea conform căreia ele, aceste inteligenţe, deşi pornite iniţial pe drumuri destul de diferite, reuşesc cumva ca la final să îşi poarte aproape toate substanţa (ideile, în speţă) către acelaşi punct terminus, către acel common sense, atât de des vehiculat în zilele noastre, însă atât de vitregit, atunci când vine să îşi ceară în mod legitim drepturile.

De aici, făcând încă un pas în domeniul... speculaţiilor, dacă doriţi, aş mai putea plusa cu încă o presupunere, anume cu aceea că un concept substanţial idiot poate fi combătut atât printr-o argumentaţie sofisticată, fină, construită într-un plan superior, elevat, într-un câmp al formulărilor şi al demonstraţiilor măiestre, cât şi în cel al unei gândiri elementare, al celei la prima mână, al gândirii nemijlocit şi continuu tangente la sfera evidentului.

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Sincere regrete...

În principiu, nesimţirea, pentru că tot am făcut îndelung vorbire despre dânsa pe acest blog, ar putea fi şi acea stare de graţie în virtutea căreia sistemul tău locomotor s-ar lăsa antrenat într-o serie de mişcări ample şi viguroase, prin care cu ajutorul unei ustensile, ce la papuaşi mai este cunoscută şi sub numele de lopată, ai lua zăpada de pe mormântul alor tăi, şi ai aşeza-o... „frumos, elegant, cât de cât”, pe mormântul alor altora.

...chestie văzută azi într-un cimitir.

vineri, 27 ianuarie 2017

O altă mare carenţă a revoluţiilor este, consider eu, şi aceea că deşi în marea lor majoritate izbutesc să dărâme ceea ce îşi propun la început, să răstoarne cum ar veni, obiectul urii de moment a cetăţii, să înlăture din vârful piramidei sociale acea vremelnică persona non grata ce pare a le da de furcă oamenilor, ce pare a-i subjuga în chip mişel, aproape nici una, nu ştiu cum dracului se face, nu reuşeşte să pună altceva mai bun în loc.
Obiectiv punând problema...

Atenţie mare la obiectivitate, zic, căci la fel cum există cea constructivă, creatoare, la fel există şi cea paralizantă, oarbă, proastă, distructivă...

*

Obiectivitatea extremă, cea absolută, rigidă, îngheţată, este o chestie mai curând utilă strungurilor... rabotezelor, maşinilor unelte... oricui, numai omului nu.

*

Obiectiv, cu adevărat obiectiv, sută la sută obiectiv, este doar fundul de bucătărie, este numai ibricul în care-ţi fierbi cafeaua dimineaţă. Restul... eu, tu... noi oamenii...
Omul este câteodată un fel de plagiat biped. El este uneori, dacă vreţi, un fel de sinteză a tot ceea ce îl înconjoară. Este (şi) un fel de oglindă a lumii prin care el se mişcă şi trăieşte, prin care simte şi gândeşte... prin care vede şi aude.
Omul este...

Omul este. Şi este suficient pentru moment.

Bine că este. Bine că încă el mai este.

miercuri, 25 ianuarie 2017



Având în vedere unele dintre prevederile celor două documente supuse avizării, mie, ca simplu cetăţean, mi se pare că s-a luat o decizie cum nu se putea mai înţeleaptă şi mai de bun-simţ. Pe care o salut cu toată sinceritatea. Iată, deci, că se poate.

Se vedem însă ce va urma, căci din câte am înţeles, acest aviz este numai unul consultativ, adică el ar putea fi şi şuntat la o adică.
Sufletul omului, se află câteodată atât de adânc ascuns într-însul!... Ascuns sub zece rânduri de gheare... ascuns pe după o sută de perechi de colţi, ascuns pe sub o mie de învelişuri de mânie... dar de vei reuşi cumva să dai deoparte toată această scoarţă dură, tot acest înveliş solzos şi negru, ai putea găsi, la un moment dat, aur. Ai putea găsi într-o bună zi, OMUL.
Ceea ce nu ştii, nu te afectează” e un concept tâmpit, după părerea mea, pentru că de fapt, ceea ce nu ştii, te afectează fără ca tu să realizezi, fără ca tu să te poţi apăra în vreun fel, iar asta e cu totul şi cu totul altceva. Zic eu.
Omul este, matematic exprimat – o, ce cruzime! o integrală, el e un fel de sumă. El este suma sa, e suma vie şi permanent variabilă a propriului său eu.
Cu cât mintea şi sufletul omului devin tot mai deschise către viu, către uman, cu atât ele se închid mai ferm şi mai ermetic în faţa prostiei, a lipsei de simţire şi a artificialului.
Cum oamenii diferă foarte mult unii de alţii, atât pe plan intelectual cât şi pe plan sufletesc, de aici reiese aproape ca o certitudine matematică faptul că nici nu au cum se înţelege pe de-a întregul între ei de fiecare dată. Iar mai departe, vine şi concluzia, la fel de matematic formulată, că toleranţa devine prin urmare, o condiţie chintesenţială a unei convieţuiri, dacă nu neapărat armonioase, măcar a uneia scutite de ameninţarea permanentă a ghioagei celuilalt.

...stabilirea pragurilor ei însă, a ecarturilor sale, o las în seama filozofilor, a teologilor şi a oamenilor de ştiinţă. O las pe seama înţelepţilor cetăţii, pe seama acelora mai pricepuţi dintre noi, o las pe seama celor ce gândesc. Şi nu în ultimă instanţă, o las în seama... voastră.

marți, 24 ianuarie 2017

A gândi în contradicţii, sau a face săniuş mintal

Constituţia României, Articolul 74, alineatul (2) ne spune că...

Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.”

Îhî, am înţeles, atunci explicaţi-mi rogu-vă, cinstiţi legiuitori, cum ar putea fi posibil Articolul 1, alineatul (3), cum ar putea fi el, unul realizabil?

România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Art. 1, al. (3)

...cum ar putea fi România un stat democratic şi social în care demnitatea, drepturile şi libertăţile omului, dimpreună cu dreptatea, să devină vreodată ţinte atinse, fără implicarea nemijlocită a cetăţii, fără ca omul să participe şi el, după cât poate, după cum îl îndrumă pe el mintea şi sufletul său, după cum se pricepe el mai bine? Explicaţi-mi, rogu-vă asta. Da' explicaţi-mi aşa, încet, pe bucăţi, silabă cu silabă, mai ca la tâmpiţei, că prind ceva mai greu...

În fapt, exact acestea sunt chiar pârghiile fundamentale ale societăţii, arborii prin care maşina socială funcţionează, atât în interiorul graniţelor sale, cât şi în complexul mai amplu şi mai complicat al lumii în întregul ei, în cel al relaţiilor inter-ţări. Problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea, sunt, oameni buni, puncte cheie în care cetăţeanul trebuie cu necesitate să fie liber a-şi exprima opinia.

Mi se va opune, poate, că el o face atunci când merge la vot. Sau indirect, atunci când nu o face. Şi nu voi comenta, nici nu aş avea cum, aceste argumente fiind unele cum nu se poate mai solide. Totuşi întreb şi eu, la rându-mi, ce ar trebui să facem atunci când cei ce ne conduc, ne mint, ce ar trebui să facem atunci când suntem duşi de nas, ce ar trebui să facem atunci când ne oferim ştampila unui ideal, unui crez, unui vis, iar mai apoi, „cârmacii”, meşteri nevoie-mare, ne duc corabia din iceberg în iceberg, din recif în recif, ce s-ar cuveni să facem atunci când ne-o dau cu prora de toate stâncile? Ce ar trebui să facem atunci, să ne ducem în linişte sub punte şi să aşteptăm cuminţi submersiunea totală, să ne resemnăm, să ne facem trei cruci largi şi să ne întindem fatalist pe jos, aşteptând ca apa ce năvăleşte peste noi din toate părţile să ne scoată şi ultimele grame de aer din plămâni? Cam asta ar trebui să facem? Sau...

*

Realitatea este că îl simpatizez tot atât de mult pe domnul Iohannis, pe cât îmi îndrăgesc propriul aspirator, vă spun sincer, însă iniţiativa dumnealui cu referendumul îmi pare una absolut fantastică; şi salutară în acelaşi timp. Că ea nu va avea succes, şi că cele două ordonanţe se vor materializa până la urmă într-o formă în care să îl avantajeze la maximum pe cel corupt, nu numai că nu contest, ba chiar o intuiesc. Ele vor trece aproape sigur prin malaxorul juridico-legislativ, cam cum trece „săgeata” prin bariera de la Dimieni, fără să ţină cont de nimeni şi de nimic, dar exerciţiul de gândire, exerciţiul acţiunii, tentativa dialectică, iniţierea dialogului, ne sunt atât de trebuincioase astăzi, încât de data asta aproape că nici nu mai contează de vom învinge sau vom pierde. Că acele texte de legi (şi nu doar ele) nu sunt date pentru omul de rând, pentru omul abuziv încarcerat, pentru cel aiurea condamnat, ci pentru marele corupt şi pentru maimuţele urlătoare şi supuse cu care acesta abil se înconjoară în stupidul şi grotescul său manej în care trăieşte şi „crează”, e lucru evident, ne pute asta de la şai'şpe poşte. Că mulţi din noi nu o percep, sau cel puţin nu încă, sau, poate că din cauză că printre noi există atâţia oameni în care viaţa a dat cu atâta sete, încât au căzut blazaţi în logica paralizantă a lui „alege-s-ar prafu' de tot şi toate”, şi că prin asta au devenit nepăsători la tot ce-i înconjoară, sunt şi acestea evidenţe tot la fel de obiective. Şi de dureroase, de castrante psihic. Cu toate astea, cred, totuşi, că ar trebui cu toţii să realizăm că fierul nu se poate rupe din două îndoituri, că ideologiile imbecile şi tâmpenia nu pot fi învinse cu uşurinţă, că tenacitatea noastră, a voastră, acum, şi în toată vremea, musai să fie mai tenace decât tenacitatea lor. Că vom mai pierde încă o dată... şi ce dacă? Avem tradiţie în asta, nu trebuie să ne mai sperie eşecul, greutatea. S-o facem dar cu fruntea sus, să o facem luptând încă o dată, să o facem gândind încă o dată, să o facem simţind încă o dată.

Trebuie să înceteze să ne mai fie frică să simţim şi să gândim. Trebuie...

...de fapt, măi oameni buni, tocmai aici este şi esenţa lucrurilor...

NIMIC NU TREBUIE

Faceţi deci, doar ce vă îndeamnă mintea voastră, faceţi doar ce vă cheamă sufletul vostru să faceţi. Faceţi... numai atât. Sau, dimpotrivă, dacă ceva din voi vă spune să nu faceţi nimic... atunci, nu faceţi. Voi ştiţi ce e mai bine pentru voi. Voi, şi nimeni altul.

Înainte însă de a alege între acţiune şi inacţiune, deschideţi-vă larg ochii, sufletul şi mintea!

luni, 23 ianuarie 2017

...„în fruntea unei noi mineriade?”... „e un început de lovitură de stat?”

Potrivit DEX, halucinaţia, se defineşte printre altele, ca fiind o stare psihică patologică manifestată prin perceperea unor lucruri inexistente în realitate, ori ca o imagine vizuală bizară, produsă de o asemenea stare.

Cât priveşte aspectul, dinamica propriu-zisă a unei mineriade autentice, a unei mişcări de masă vânjos-contondente, executate cu precizie de ceas atomic de către un grup de falange mari, fioroase şi compacte de proletari atent şi fără cel mai mic scrupul manipulate, consider, şi este dacă vreţi o părere strict personală, că aceea gândită şi pusă în scenă aproape fără cusur în '90 sub magistrala îndrumare a mult stimatului şi iubitului nostru fost conducător, a acestui veritabil far călăuzitor al poporului român, a acestui meşter cârmaci al corăbiei neamului nostru, a inegalabilului, a irepetabilului, a multiubitului nostru tovarăş, Ion Iliescu, a impus standarde atât de înalte, încât ele vor fi cu neputinţă a mai fi atinse vreodată, chiar dacă, să presupunem prin absurd, întreaga populaţie a ţării, am mai încerca într-o bună zi, mânaţi de cine ştie ce delir năprasnic, să rejucăm din nou acea sinistră piesă. Iunie nouăzeci a fost, este şi va rămâne, prin urmare, unic.

Referitor la chestiunea loviturii de stat, în speţă a întrebării pe care legitim ne-am putea-o pune cu toţii, anume dacă aseară în Piaţă, în cea a Universităţii ca să fim mai exacţi, de unde a pornit marşul nostru, am avut de a face cu iniţierea unui asemenea act, un potenţial răspuns cred că l-am putea afla cercetând (man)operele aceluiaşi ilustru cugetător, adică tot pe cele ale tovarăşului Ion. Sau, dacă ţinem cu adevărat la calitatea materialului didactic şi la rafinamentul gândirii dascălului, pe cele ale domnilor Machiavelli sau Malaparte. Pentru că dacă o vom face, măcar şi parţial, cu foarte mare uşurinţă vom putea vedea că ianuarie 22, 2017, nu a semănat cât de puţin cu decembrie 22, 1989. Chiar dacă o mare parte din el s-a produs, este adevărat, pe întuneric, sau sub luminile slabe ale felinarelor de pe bulevardele Bălcescu şi Catargiu.

De altfel, boieri domniile voastre, poftiţi dovezile şi judecaţi-le chiar singuri...


















A, şi era să uit. Nota 200, atât pentru manifestanţi cât şi pentru Jandarmeria Română. Par a se fi schimbat foarte multe din 2012 şi până acum. Onoare, lor!

vineri, 20 ianuarie 2017

...că m-am luat cu vrăjeala şi era să-mi scape

Că există oameni cu totul nevinovaţi ce zac prin puşcării, ori că există şi din aceia cărora li s-a aplicat abuziv sau exagerat, pedeapsa privării de libertate, n-am niciun dubiu, acestea fiind două dintre principalele tare ale unui sistem ce este nevoit din când în când să se mai joace şi de-a Dumnezeu, căci trebuie să o admitem, în lipsa absolută a oricărui sistem judiciar, ne-am căca în ea civilizaţie (şi aşa spoită şi artificială, cum este cea în care trăim) şi ne-am întoarce la loc în peşteri, dar care sistem, mai conţinând din nefericire şi persoane atinse de două morburi aproape letale, anume de filistinism şi de beţia puterii, o mai comite din când în când, distrugând, sau ciuntind numai pe alocuri, vieţile oamenilor.

Aceste probleme însă, nu se pot rezolva eficient prin graţieri şi prin amnistii făcute fără cap şi fără coadă, prin subterfugii, de altfel destul de străvezii, prin care de fapt se urmăresc alte scopuri, unele imunde, aş spune. Nu. Dar s-ar putea totuşi rezolva, măcar în parte, dacă într-adevăr cuiva îi pasă cu adevărat de cei de după gratii, printre altele, prin crearea unor comisii de investigare, de analiză şi de îndreptare a abuzurilor şi a erorilor judiciare.

Iar dacă ele există deja şi nu ştim noi, atunci să fie puse mai intens la treabă.
Tare mă tem că nu-s deloc departe acele vremuri în care codurile noastre de legi au să arate precum cărţile domnului Kafka, iar prevederile lor, au să ne fie meticulos aplicate fiecăruia dintre noi, articol cu articol, alineat cu alineat, de personaje foarte asemănătoare celor zugrăvite de domnul Caragiale.

joi, 19 ianuarie 2017


...ăăă, ştiţi ce? dac'-ar fi după mintea mea, deşi, din păcate e doar după aia a voastră, luminată foarte, eu n-aş mai da-o aşa de lungă, şi-aş lăsa-o doar într-un articol, cu vreo două alineate, ceva de genu'...

Art. 1. Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum şi pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată, următoarelor categorii de persoane:

(1) femeilor însărcinate (gravide) sau / şi celor care au întreţinere minori cu vârsta de până la 16 ani;

(2) celor care, conform expertizei medico-legale emise de instituţiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale.”

Asta ar fi milă. Asta ar însemna cu adevărat graţiere. Asta ar însemna cu adevărat omenie, nu mizeria aia abjectă cu care de fapt încercaţi să scăpaţi din şi de pârnaie pe toţi veroşii şi pe toţi venalii.

...părerea mea.
Text interzis minorilor şi firilor mai... sensibiloase. E scris zootehnic şi le cam conţine pe înjurături.


...printre altele, NB, Articolul 297 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art.297. Abuzul în serviciu
(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea serviciului, nu îndeplineşte un act sau îndeplineşte un act contrar legii şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei unei persoane fizice sau unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

...

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

Să vă explic acum, simplu, cât mai pe scurt, în numai trei paşi, ca într-o horă strămoşească, de ce mi-a venit să urlu ca lupu', atunci când am citit pentru prima oară chestiile astea, impuls care, vă mărturisesc, şi acum continuă să izbească feroce în incisivii mei strâns încleştaţi, dornic parcă să iasă şi să-mi înspăimânte de moarte vecini, cu acutele lui sălbatice.

So:

1. Am plecat de la „de la 2 la 7 ani”, ca să ajungem acu' la... „de la 6 luni la 3 ani”? Să vă trăiască vouă, gata, s-a stârpit cumva corupţia-n ţară, am terminat curăţenia? Şi... amendă??? WTF! Mai bine premiaţi-l, mânca-v-aş. Serios. O coroniţă, o cupă, un peşte de sticlă de pus pe plasmă, PLM, ceva simbolic, acolo... să nu fi transpirat omu' de pomană.

2. Hai să presupunem că avem la îndemână două bucăţi funcţionari corupţi. Primul te arde de vreo 198.984 de lei şi patruş'cinci de bani, iar cel de-al doilea, de încă vreo 199.999 de lei şi vreo trei bani, în cadrul aceluiaşi proiect derulat pe bani publici. Joac-o p'asta! Ia zi, cum căcat procedezi? Sau, şi mai pe mintea ţugurlanului: vreo paişpe funcţionari corupţi te ard, per total, de vreo, să zicem, 2.000.000 de lei la o singură investiţie. Cum faci? Te sesizezi, demarezi procedura penală? Ce te faci dacă oamenii îşi împart fapta între ei de aşa natură, încât îţi fac mucii hăţuri, şi invocă în apărarea lor, în PLM... tocmai ambiguitatea articolului de lege??? Căci să ne fie clar, în noua formă, el este... v-aţi prins, unul extrem de „echivoc”.

şi...

3.Acţiunea penală se pune în mişcare la”... la sfântu' aşteaptă, vă garantez, pentru că omul de rând va prefera mai degrabă să-şi bage p%^a în ea de pagubă decât să-şi pună-n cap toate cozile de topor şi toţi mamelucii. Iar dacă păgubitu-i statu', cum de fapt cel mai adesea se şi întâmplă, atunci rămâne cum am stabilit.

Eu cam atât am avut de înju..., pardon, de comentat, cu privire la această chestiune, drept pentru care-mi iau politicos la revedere de la voi, şi-nchei aici, nu înainte de-a vă spune că...

Textul de mai sus le este interzis minorilor şi firilor mai... sensibiloase. Nu de alta, da' e scris cam zootehnic şi le cam conţine pe înjurături.

P.S.

În privinţa domniilor voastre, a cititorilor mei... ocazionali, a acelora mai... speciali, nu faptul că îmi vizitaţi sau că îmi monitorizaţi blogul mă deranjează, să fim bun înţeleşi, ci acela că nu aţi făcut-o cavalereşte, deschis, acela că v-aţi ascuns aproape comic uneori, în spatele unor paravane copilăreşti. Altfel, fiecare îşi are rolul lui pe lumea asta. Şi domniile voastre, îl aveţi desigur pe al dumneavoastră. Îndepliniţi-vi-l însă cu verticalitate, cu profesionalism, şi mai ales cu onoare. Pentru că spre deosebire de mine, domniile voastre, purtaţi şi o uniformă. Arătaţi-vă deci, demni de ea. Atât vă cer, nimic mai mult.

miercuri, 18 ianuarie 2017



NU actualei forme a ORDONANŢEI PRIVIND GRAŢIEREA, 


şi mai ales, NU PROIECTULUI DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ 


privind modificarea Codului Penal 


şi a 


Codului de Procedură Penală în privinţa abuzului în serviciu 


şi a neglijenţei în serviciu !




NU DICTATURII, NU HOŢIEI, NU TICĂLOŞIEI !!!
Mulţumeşte-I lui Dumnezeu, omule, pentru neputinţa ta, căci de ai fi avut putere, cine ştie ce ai fi făcut cu ea.

marți, 17 ianuarie 2017

Omul faţă în faţă cu contradicţiile

În faţa ideilor contradictorii, care nu de puţine ori, se pot regăsi înmănuncheate în una şi aceeaşi construcţie intelectuală, în alcătuirea unuia şi aceluiaşi concept, omul ar avea, după părerea mea, vreo patru abordări posibile.

Prima ar fi, să le respingă cu totul. Deranjat de costisitorul travaliu ce s-ar cere pentru a alege dintr-un calup, adesea mult prea generos de idei, unele, excesiv de complexe, omul, grăbit şi resemnat, le-ar putea rejecta în masă.

Cea de-a doua, ar consta în a le adopta în chip arbitrar, numai pe acelea care i-ar părea cele mai apropiate de firea şi de interesele sale. Ar fi genul de reacţie în care ar precumpăni, aşadar, subiectivul.

A treia, ar presupune adoptarea lor în bloc. Acceptarea integrală şi nediscriminatorie a tuturor ideilor, oricât de incongruente ar fi ele, printr-un fel de bypass al raţionalului.

Cea de-a patra, cea mai cronofagă, cea mai complicată, şi probabil tocmai de aceea, cea mai puţin întrebuinţată, ar constitui-o gândirea, discernerea – adică acea operaţie prin care se separă, de regulă, ideile cât de cât zdravene la cap, de cele cu totul imbecile.

miercuri, 11 ianuarie 2017


Or fi fost terorişti?... Or fi fost eroi?

O fi fost anarhism, o fi fost legitimă apărare?

Or fi fost vizionari?...

...

O fi fost „talpă”... o fi fost „la minge”?

Dumnezeu ştie, ce-o fi fost...

marți, 10 ianuarie 2017

Ipocrizia noastră

Bigotismul cel mai opac, ateismul cel mai adânc, extremismul cel mai acut, dogmatismul cel mai stupid, toate acestea nu sunt decât pretexte. Nu ele însele ucid. Nu ele distrug omul. Ele sunt doar pojghiţa de sub care acţionează lipsa de simţire din noi. Şi nu în ultimul rând, ignoranţa noastră.

Cât despre guverne, despre corporaţii şi despre armate, a se mai slăbi. Ele nu fac, în fond, nimic altceva decât să ne ofere ceea ce le cerem. Sau ceea ce nu ne obosim prea tare să respingem.
Fapt divers

Dirty Wars (2013)... şi nu numai.

Minutele 17:30 şi 34:22. Şi din nou... nu numai.

...ceea ce mă face să intuiesc că problema de căpătâi a oricărei arme de pe acest pământ, ar putea fi aceea că, la un moment dat, ca urmare a unui nefericit lanţ cauzal, ea ar putea ajunge în mâinile unui tâmpit sadic. De acolo mai departe... PLM... limita ar fi ceru'.

luni, 9 ianuarie 2017

Între pomană şi ajutorul autentic, dezinteresat, se cască un hău atât de mare, încât numai un ignorant absolut le-ar putea confunda.

De cele mai multe ori însă, atât cei ce le fac, cât şi cei ce le primesc, le cunosc foarte bine particularităţile şi mecanismele.

Tocmai de aceea şi profită ambii, din plin, de ele.

*

Mai devreme sau mai târziu, pentru pomană, întotdeauna cel ce ţi-a făcut-o are să-ţi ceară sub o formă sau alta plată, în vreme ce pentru ajutorul adevărat, pentru acela pur, pentru acela venit din curăţenia şi din bunătatea inimii aproapelui, din dragostea acestuia pentru tine, niciodată nu vei fi chemat la socoteală.
O bună parte dintre defectele pe care tu le observi la semenul tău, fie că îţi place sau nu să o recunoşti, fie că eşti sau nu capabil a o observa, sub o formă sau alta, într-o doză mai mică sau mai mare, se află şi în tine. Şi nu numai că se află, dar şi operează. Şi o fac atât asupra ta, cât şi a celorlalţi.

(Şi) De aceea probabil, orice vorbă rea pe care tu o spui despre aproapele tău, altul o poate spune, desigur, cu mai mult sau mai puţin temei, la rându-i despre tine.
Convenţia – cămaşa de forţă pe care i-o mai punem din când în când raţiunii, spre a putea coabita cât de cât cu ceilalţi.
Omul între primejdios, comic şi absurd

Dacă v-ar vorbi despre om şi despre societate în termeni câteodată nelămuriţi, aşa cum de altfel poate că şi gândeşte atunci când se apleacă asupra lor, l-aţi eticheta drept sandilău.

Dacă în schimb, v-ar perora foarte sigur pe sine despre scheme complexe de organizare politică, socială şi economică, dacă v-ar vorbi despre alianţe militare strategice, dacă ar face-o pe deasupra şi într-o română impecabilă, de academie, atunci, dincolo de orice consideraţie critică asupra motivelor sale reale, dincolo de orice îndoială legitimă cu privire la metodele lui, ori asupra sa ca om în general, vrăjiţi de puterea discursului său, şi victime ale propriilor complexe şi neputinţe, vi l-aţi face pe loc stăpân... „lasă domne', că dumnealui ştie mai bine. Uite, e om cu carte, e om umblat, e om citit... păi, se cade să nu facem ca dânsu'?”

vineri, 6 ianuarie 2017

Deşi în zilele noastre avem din ce în ce mai rar prilejul să îl auzim pe „nu ştiu”, îl putem observa în schimb, aproape la tot pasul, în întreaga lui splendoare, pe „nu pot”.
Din nefericire, într-o societate coruptă, în buzunarul omului de rând nu intră doar o singură mână.

Cu adevărat penibil este însă faptul că de cele mai multe ori, niciuna nu-i a lui.
Prin manipulare nu se face nimic extraordinar. Nu se mută munţii din loc. Nu se schimbă cu adevărat percepţiile, ci... se lucrează aproape în exclusivitate cu materialul clientului.

Se capitalizează, cum ar veni, depozitul de prostie şi de nesimţire deja existent la faţa locului.

...se exploatează numai ceva mai eficient filonul de lăcomie descoperit.

Atâta tot.

Iar acolo unde va da greş manipularea, vor reuşi până la urmă pumnul, seringa sau glonţul.
Toată lumea lucrează pentru tine”.

Greşit!

O mare parte din ea, o face exclusiv pentru sine.

Cel mult, am putea face mici concesii de limbaj şi am putea spune că o face pentru banii tăi. Dar asta nu ar schimba semnificativ lucrurile, nu-i aşa?

miercuri, 4 ianuarie 2017

Dormi liniştit, când Ministeru' lucrează pentru tine




"Toate elementele care sunt prezentate în spaţiul public sunt monitorizate ferm de Ministerul Public şi doresc să vă mai spun că persoanele care cred că au probe cu privire la săvârşirea unor infracţiuni ele nu trebuie să ezite şi să se adreseze organelor de urmărire penală, pentru aceasta suntem noi acolo dacă cred că au probe privind săvârşirea unor infracţiuni. Doresc să vă spun că, până în acest moment, nimeni nu a depus vreun denunţ sau vreo plângere într-un sens sau altul", a declarat Augustin Lazăr, potrivit Agerpres.

"Este vorba despre disputele care au loc în spaţiul public şi eu nu doresc să intru în polemică cu nimeni dintre cei care şi-au exprimat diverse puncte de vedere. Dar vreau să vă spun atât — că Ministerul Public este prezent, monitorizează cu atenţie tot ce se discută şi se desfăşoară în spaţiul public, vom analiza să vedem care sunt elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, dacă acestea există, apoi vom proceda conform legii", a explicat Augustin Lazăr.

Vă mărturisesc, distinse domn, că personal, nu mai aveam niciun dubiu în acest sens. Ştim, cunoaştem, ştim cu toţii prea bine că „Ministerul Public” monitorizează „ferm” toate elementele care sunt prezentate în spaţiul public. O face, sub o titulatură sau alta, încă de prin anii cincizeci. A făcut-o şi pe data de 25 mai a anului trecut, undeva prin jurul orei... 16:33:41 (ca să fim oleacă mai exacţi?). A făcut-o apoi şi a doua zi... şi nu numai.

Acu', în atare situaţie, şi cu atâta monitorizare, atât de competentă şi atât de atotcuprinzătoare, nu-mi mai rămâne decât să mă întreb dacă a monitorizat cumva şi asta...








Şi dacă a făcut-o, ce-a făcut după?

marți, 3 ianuarie 2017

Acele scrieri care put
...dar care sunt utile totuşi pentru a conştientiza în ce fel de lume trăieşti, în ce fel de ecosistem social te învârţi.

Sunt unele scrieri, pe care oricât de tare te-ar mâna curiozitatea să le citeşti până la capăt, pur şi simplu nu o poţi face. Sunt acele scrieri care efectiv te înfioară prin tembelismul lor, prin prostia lor fără de seamăn, prin lipsa lor de uman, de omenie, sunt acele scrieri care te umplu de o nemăsurată scârbă, de o greaţă imposibil de exprimat prin cuvinte, care te umplu de... Hitler, de Idi Amin, de Ceauşescu şi de Stalin. Sunt acele scrieri care pur şi simplu, put a căcat de la şapte poşte.

Şi care încep totodată să te facă să te întrebi, cam care PLM mai e diferenţa între unul care descăpăţânează intelectual oameni şi unul care o face fizic?

Sunt... aceste scrieri:




...cu observaţia că ele nu diferă în chip esenţial, prin „învăţăturile” diseminate, de alte creaţii literare omoloage, cum ar fi spre exemplu... „Cadrele militare în slujba partidului şi a patriei” apărut la Editura Militară în anul 1972 sau de volumul „Aplicaţii ale ştiinţei conducerii în domeniul militar”, apărut la aceeaşi editură în 1973, prin urmare nu trebuie să trăim de acum cu impresia total greşită şi nedreaptă, că armata americană e dracul pe pământ şi că ea este singura care uzează de astfel de mijloace pentru a-şi purta bătăliile. Nicidecum. Ar însemna să fim ori ipocriţi, ori nemărginit de naivi. Toate armatele lumii, toate grupările paramilitare, corporaţiile, unii dintre semenii noştri chiar, toate aceste entităţi, într-o măsură sau alta, la o scară mai mică sau mai mare, mai mult sau mai puţin conştient, practică aceste tehnici... ceva mai speciale.

De fapt răutatea asta, malignitatea asta intelectuală, cred că e o chestie care colcăie prin noi încă din zorii existenţei noastre, încă de pe vremea când primul om a înşfăcat prima ghioagă şi s-a aşezat cu ea, foarte mândru şi foarte sigur pe sine, în fruntea primei hoarde pornite în căutarea prăzii, acest lider ancestral, oricare o fi fost el, căutând prin absolut toate mijloacele oferite de intelectul său, (unul desigur, nu cu mult inferior celui posedat de strategii militari contemporani), să asigure succesul expediţiei şi, odată cu asta, lucrul cel mai important, să îşi consolideze propria poziţie la cârma clanului. Iar simpla trecere a mileniilor, simpla scurgere a timpului, nu a marcat neapărat şi o schimbare esenţială în mecanica propriu-zisă a stării de beligeranţă, a ideii de conflict interuman, ea fiind pusă în mişcare practic tot de aceleaşi străvechi rotiţe – anume de prostie şi de nesimţire, şi, subsecvent, de lăcomie şi de goana după un trai lejer, căci este cred cu mult mai la îndemână să întreprinzi sistematic raiduri prin care să pustieşti un anumit teritoriu, decât să-i cultivi câmpurile sau să-i hrăneşti animalele, pe durata unui an întreg.

Iată aşadar, cum războiul devine aproape explicit o chestiune de... economie.

...una aplicată ceva mai contondent însă. Ceva mai cu parul.

Şi nu în ultimul rând, una de atentă selecţie a lecturii.

duminică, 1 ianuarie 2017

Iluzia cunoaşterii totale

Câtă vreme mai există incertitudine, dubiu... nedeterminare, omul încă mai poate fi, mai poate exista. Atunci când însă tot ceea ce-l înconjoară îi va fi fost definit fără de rest, atunci când toate i se vor fi înfăţişat dinainte ca şi complet lămurite, atunci când totul îi va fi devenit la fel de limpede ca recele de gheaţă al sticlei, la revedere!, atunci omul se va fi autoîmpăiat. Se va fi autodesfiinţat.

Atunci el va înceta să mai fie om, făcându-se maşină. Sau abac. Sau orice altceva, însă nu ceva viu, nu ceva cu adevărat rodnic, nu ceva frumos.

Atunci, întorcându-şi pe dos propriul ADN, omul va fi făcut din literele sale vii, doar simple şiruri încremenite de cifre şi de numere, care se vor fixa cuminţi unele lângă altele, rigide, regulamentare şi predictibile, ca într-o tablă a înmulţirii tristă şi monotonă.

Atunci viul va fi căzut, cel puţin pentru o bună bucată de vreme, în amorţirea algoritmului.
Să crezi cu adevărat că binele va prevala într-o bună zi pe acest pământ, este o dovadă de naivitate, de incontestabilă copilărie mintală.

Să nu mişti însă nici măcar un deget pentru a sprijini această iluzie, acest vis utopic, ar fi în schimb din partea-ţi, un act de mare mojicie.
Înspăimântarea maimuţei
sau două-trei vorbe despre patologia sufletului omenesc

(Aproape) orice gând cu adevărat frumos, (aproape) orice simţire care ar tinde cât de cât către mai sus, către mai înalt, şi care tocmai prin asta poate ar mai putea patina câteodată puţin şi prin abstract, prin neprecizabil, sperie. Înfricoşează şi îl trimite aproape instantaneu pe omul obişnuit, cu gândul la... nebunie, la delir, la extrem, la... erezie.

...sau direct la halate albe, la calmante şi la cămăşi de forţă.