Intro

Singura pârghie care poate răsturna cu adevărat absurdul, este numai aceea care sprijină solid pe logică.

miercuri, 5 iulie 2017

Mersul vieţii

Din când în când, sătul de propria-i mizerie şi dobitocie, omul mai apucă şi pe calea cea bună. Şi o face cât se poate de sincer, de hotărât, dând astfel curs unei necesităţi intense şi nesimulate. O face pentru că i-o cere practic organismul, chestia asta reprezentând pentru el, dacă vreţi, un soi de tratament de dezintoxicare.

Apoi, după o vreme, fatalitate – chemarea vechilor obiceiuri se face iarăşi auzită şi omul se întoarce la loc în mocirla şi în otrava lui.

Iar biciul, gratiile sau ocara, nu au nici cea mai mică putere împotriva demonilor ce-l mână de la spate. Aş zice uneori că dimpotrivă, mai tare îi aţâţă.